Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că se lasă influenţaţi de ceilalţi, în loc să-şi asculte vocea inimii.
Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că nu se respectă îndeajuns pe ei înşişi, preferând iubiri mici, nesemnificative, fără sentimente reciproce.
Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că nu fac nimic, doar aşteaptă să se întâmple ceva. De ce doar atât? Din cauza fricilor. Dar cum să-ţi fie frică să iubeşti persoana lângă care te simţi tu însuţi? E ca şi cum ţi-ar fi frică de propria-ţi umbră.
Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că analizează iubirea, dar n-o trăiesc. Sau visează cai verzi pe pereţi, în loc să acţioneze. Mai ales el, păi de ce e bărbat?
Oamenii sunt proşti în iubire, din cauza orgoliilor prosteşti şi a dorinţei de răzbunare.
Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că fac lucrurile pe jumătate. Fac un pas înainte, apoi dau înapoi. Şi tot aşa…De ce mai începi un lucru, dacă nu poţi să mergi până la capăt?
Oamenii sunt proşti în iubire, pentru că amână la nesfârşit momentul potrivit. Dar momentul potrivit poate că nu există. Lucrurile se întâmplă acum sau niciodată. Timpul trece, iar viaţa se scurge aiurea pe lângă tine şi te găseşte aşteptând ,,nu ştiu ce”.
Azi eşti, mâine poate nu mai eşti. Sau te trezeşti la o vârstă în care regreţi tot ceea ce n-ai făcut. Te trezeşti că ai o familie nefericită alături de un om la care nu ţii…La ce folos să întemeiezi o familie alături de cineva pe care nu-l iubeşti? La ce folos să realizezi nu ştiu ce chestii materiale, dacă tu ai sufletul neîmplinit? Căci ce sens are iubirea fără împlinire sufletească?
trairisicalatorii 